ATRAG Iasi

În data de 28 noiembrie, 2009 am fost invitaţi la această manifestaţie de domnul profesor Berghia, profesor de limbă şi literatură română aici în Iaşi, dar care vine din Basarabia.

Casa de cultură a Iaşiului „Mihai Ursachi” din Parcul Copou, o locaţie creată anume pentru astfel de manifestaţii ca „91 ani de la reunirea Bucovinei cu România Mare”, era mult prea primitoare şi totuşi nu de sărbătoare, ci mai mult de comemorare, pentru că ştim cu toţii că Bucovina nu a rămas decât jumătate la Ţara-Mamă.
Pe cât de frumoasă nu ar fi sărbătoarea, pe atât de tristă e situaţia actuală. Această idee a fost susţinută în repetate rânduri de invitaţii speciali prezenţi acolo, ca
- Subprefectul de Iaşi, dl Viorel Nacu, care ne-a relatat cronologia istorică a evenimentului şi a faptelor legate strâns de acesta;
- prof. univ. dr. Alexandru-Florin Platon – decanul facultăţii de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, care a încercat să ne enumere lecţiile pe care reunirea Bucovinei cu România ni le-a transmis. „Sunt trei şi sunt foarte semnificative. Mai întâi forţa pe care o are în lume o idee, sau viaţa pentru o idee. Să nu trăim ca nişte somnambuli, ci să-i dăm vieţii un sens urmărind ceva, ceva care este bun pentru noi şi semenii noştri (...) O altă lecţie este valoarea înaltă pe care o are răspunderea pentru noi şi pentru înaintaşii noştri, altfel spus responsabilitatea, misiunea, asumarea necondiţionată a unor sarcini – forţă fără de care nici o societate nu poate supravieţui. (...) Şi o a treia, ar fi importanţa pe care orice comunitate trebuie să o acorde amintirii, neuitării, memoriei (dându-ne ca exemplu Serviciul Divin de astăzi ţinut de doi preoţi).
Frontirele care au fost în 1918 sunt frontierele spirituale, culturale, sufleteşti de astăzi. Aniversarea de astăzi are scopul de a clădi această Românie Mare”.
- Prof. Univ. Dr. Ion Berghia, fiind şi organizatorul acestei aniversări (ASOCIAŢIA CULTURALĂ „PRO BASARABIA ŞI BUCOVINA” în colaborare cu Biserica „Banu”, Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, Muzeul Literaturii Române, Universitatea „Al. I. Cuza”), a intervenit în contextul fiecărui invitat printr-o susţinere sau o vorbă de suflet, dând şi exemple despre situaţia complicată din Bucovina, ca lipsa oricărui manual de limbă română pentru clasa a 9-a. Să vedeţi cu câtă dedare, acest domn a spus „ei au nevoie de ajutorul nostru, şi noi trebuie să reacţionăm”.

- Prof. Univ. Dr. Mandache Leoco, care printre ideile de unitate a început cu ideea că „Iaşiul e creierul românismului”, apoi a amintit despre monumentul refăcut din faţa UMF(Universitatea de Medicină şi Faramacie) cu fetele tinere ce sunt împreună şi reprezintă România Mare. Şi care a încheiat pe o notă mai sufletistă : „ «Bătrân, sărac şi bun» spunea Otilia Cazimir despre Iaşi. La ora actuală, clopotele lui plâng din nou şi bat a UNIRE”.

- scriitorul Horia Zilieru, care şi-a expus mai metaforic sentimentele : „Bucovina – un asemenea miracol, pe care nu-l puteam cuprinde. Vizitând Bucovina, am putut răspunde : atomii din cerul ei sunt de eternitate, ea e o lacrimă, cea mai rotundă dintre toate, e prea românească. Şi aici trebuie să intervină cartea înaintaşilor care e şi cartea noastră, iar noi trebuie să fim contemporani prin a face ceva”.

A urmat mai apoi un concurs literar cu elevi din şcolile din Iaşi şi cei din afara şi împrejurimile lui. S-a recitat despre Bucovina, Basarabia, România Mare. Au atins sufleţelele spectatorilor aceşti copilaşi, care au fost învăţaţi a simţi Patria, de aici de pe băncile şcolii. Au avut şi premii şi menţiuni.
Pe tot parcursul sărbătorii ne-au făcut plăcut auzului Grupul Vocal „Senior” condus de înv. Elisabeta Ciobanu, care au cântat despre „Bucovina”, „Stejarul lui Ştefan Vodă”, „Maluri de Prut”, „Doamne ocroteşte-i pe români”.
Serviciul Divin care s-a ţinut la începutul sărbătorii, şi-a avut continuarea la sfârşitul aniversării când fiecare din copilaşi a primit nişte dulciuri şi colivă ca pomană.



În ultimă instanţă, câteva poze cu scop de reîntregire a sângelui românesc ce curgea mai repede în noi – cei prezenţi acolo şi cu un suflet mai plin de speranţa de unire, am pornit spre casă cu dorinţa de a reveni „1918” cu hotarele sale „fizice”, pe care hotarele de astăzi, din păcate mai mult spirituale, abia aşteaptă să le confunde.