ATRAG Iasi

"Ori gasim un drum, ori facem unul"

În data de 28 noiembrie, 2009 am fost invitaţi la această manifestaţie de domnul profesor Berghia, profesor de limbă şi literatură română aici în Iaşi, dar care vine din Basarabia.

Casa de cultură a Iaşiului „Mihai Ursachi” din Parcul Copou, o locaţie creată anume pentru astfel de manifestaţii ca „91 ani de la reunirea Bucovinei cu România Mare”, era mult prea primitoare şi totuşi nu de sărbătoare, ci mai mult de comemorare, pentru că ştim cu toţii că Bucovina nu a rămas decât jumătate la Ţara-Mamă.
Pe cât de frumoasă nu ar fi sărbătoarea, pe atât de tristă e situaţia actuală. Această idee a fost susţinută în repetate rânduri de invitaţii speciali prezenţi acolo, ca
- Subprefectul de Iaşi, dl Viorel Nacu, care ne-a relatat cronologia istorică a evenimentului şi a faptelor legate strâns de acesta;
- prof. univ. dr. Alexandru-Florin Platon – decanul facultăţii de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, care a încercat să ne enumere lecţiile pe care reunirea Bucovinei cu România ni le-a transmis. „Sunt trei şi sunt foarte semnificative. Mai întâi forţa pe care o are în lume o idee, sau viaţa pentru o idee. Să nu trăim ca nişte somnambuli, ci să-i dăm vieţii un sens urmărind ceva, ceva care este bun pentru noi şi semenii noştri (...) O altă lecţie este valoarea înaltă pe care o are răspunderea pentru noi şi pentru înaintaşii noştri, altfel spus responsabilitatea, misiunea, asumarea necondiţionată a unor sarcini – forţă fără de care nici o societate nu poate supravieţui. (...) Şi o a treia, ar fi importanţa pe care orice comunitate trebuie să o acorde amintirii, neuitării, memoriei (dându-ne ca exemplu Serviciul Divin de astăzi ţinut de doi preoţi).
Frontirele care au fost în 1918 sunt frontierele spirituale, culturale, sufleteşti de astăzi. Aniversarea de astăzi are scopul de a clădi această Românie Mare”.
- Prof. Univ. Dr. Ion Berghia, fiind şi organizatorul acestei aniversări (ASOCIAŢIA CULTURALĂ „PRO BASARABIA ŞI BUCOVINA” în colaborare cu Biserica „Banu”, Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, Muzeul Literaturii Române, Universitatea „Al. I. Cuza”), a intervenit în contextul fiecărui invitat printr-o susţinere sau o vorbă de suflet, dând şi exemple despre situaţia complicată din Bucovina, ca lipsa oricărui manual de limbă română pentru clasa a 9-a. Să vedeţi cu câtă dedare, acest domn a spus „ei au nevoie de ajutorul nostru, şi noi trebuie să reacţionăm”.

- Prof. Univ. Dr. Mandache Leoco, care printre ideile de unitate a început cu ideea că „Iaşiul e creierul românismului”, apoi a amintit despre monumentul refăcut din faţa UMF(Universitatea de Medicină şi Faramacie) cu fetele tinere ce sunt împreună şi reprezintă România Mare. Şi care a încheiat pe o notă mai sufletistă : „ «Bătrân, sărac şi bun» spunea Otilia Cazimir despre Iaşi. La ora actuală, clopotele lui plâng din nou şi bat a UNIRE”.

- scriitorul Horia Zilieru, care şi-a expus mai metaforic sentimentele : „Bucovina – un asemenea miracol, pe care nu-l puteam cuprinde. Vizitând Bucovina, am putut răspunde : atomii din cerul ei sunt de eternitate, ea e o lacrimă, cea mai rotundă dintre toate, e prea românească. Şi aici trebuie să intervină cartea înaintaşilor care e şi cartea noastră, iar noi trebuie să fim contemporani prin a face ceva”.

A urmat mai apoi un concurs literar cu elevi din şcolile din Iaşi şi cei din afara şi împrejurimile lui. S-a recitat despre Bucovina, Basarabia, România Mare. Au atins sufleţelele spectatorilor aceşti copilaşi, care au fost învăţaţi a simţi Patria, de aici de pe băncile şcolii. Au avut şi premii şi menţiuni.
Pe tot parcursul sărbătorii ne-au făcut plăcut auzului Grupul Vocal „Senior” condus de înv. Elisabeta Ciobanu, care au cântat despre „Bucovina”, „Stejarul lui Ştefan Vodă”, „Maluri de Prut”, „Doamne ocroteşte-i pe români”.
Serviciul Divin care s-a ţinut la începutul sărbătorii, şi-a avut continuarea la sfârşitul aniversării când fiecare din copilaşi a primit nişte dulciuri şi colivă ca pomană.



În ultimă instanţă, câteva poze cu scop de reîntregire a sângelui românesc ce curgea mai repede în noi – cei prezenţi acolo şi cu un suflet mai plin de speranţa de unire, am pornit spre casă cu dorinţa de a reveni „1918” cu hotarele sale „fizice”, pe care hotarele de astăzi, din păcate mai mult spirituale, abia aşteaptă să le confunde.

Solonaru Mariana, membru ATRAG

1 decembrie la Iaşi!

„1 decembrie 1918 – ziua în care s-a vestit lumii, prin hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, Unirea tuturor românilor sub sceptrul Regelui dezrobitor Ferdinand I.

Unirea românilor trebuie înfăţişată totdeauna – potrivit adevărului – ca urmarea firească a unei pregătiri istorice de sute de ani, în cursul cărora acest popor de eroi şi de mucenici a izbutit să-şi apere cu uimitoare stăruinţă „ sărăcia şi nevoile şi neamul" (M. Eminescu–„ScrisoareaIII"), rămânând împotriva tuturor năvălirilor barbare şi vremelnicelor stăpâniri străine, în cea mai strânsă legătură cu pământul strămoşesc în care, ca într-un liman de mântuire, şi-a putut adăposti traiul de-a lungul vremilor de urgie.”


Carol I, ultimul monarh al Imperiului Austro-Ungar

Anume acesta a fost glasul călăuzitor al românilor din 1918 şi pentru că sângele ne-a rămas acelaşi, pentru că buneii au facut posibilă naşterea şi perpetuarea neamului nostru, pentru că suntem români şi dorim o Românie, principiile trebuie să ne rămâne neschimbate, atîta doar cu tendinţe şi forţe mai înrădăcinate, cu derulare şi voinţă mai accelerată conştient, care să ne permită să trăim cu toţii în Ţară, într-o singură Ţară, în România Mare.

La Iaşi „Sărbătoarea Marii Uniri” îşi are preconizate următoarele activităţi:

  • Ora 9.00 – depuneri de coroane în faţa UMF (Universitatea de Medicină şi Farmacie), la „Flacăra Veşnică”
  • Ora 13.00 – Hora Unirii în Parcul Copou.

    Nu contează câţi suntem, contează cum suntem ...
    şi niciodată să nu uităm că suntem anume ROMÂNI!

1 Decembrie - la Chişinău!




De la Iaşi se va organiza un autocar de 45 de persoane spre Chişinău, pentru detalii tel. 0754557444, e-mail igor_rtr@yahoo.com

Teatrul ne aşteaptă din nou!!!


ATRAG şi Teatrul "LUDIC"

vă invită la spectacol - Joi, 19 noiembrie ora 20.00, Sala Ludic - Spectacol "NEXT" şi în data de vineri, 20 noiembrie, ora 20.00 - Spectacol "NEXT " la Centrul Cultural Francez .

Vă aşteptăm!!!


"Un popor fără cultură e un popor uşor de manipulat!"

Immanuel Kant

Joi, 19 noiembrie, ora 20.00 vă aşteptăm la Adunarea Generală ATRAG în faţa blocului B a Universităţii Alexandru Ioan Cuza. Vom discuta activităţile preconizate în legătură cu "1 decembrie" şi se vor mai primi cereri de adeziune!


Oricum "Nu contează câţi suntem, contează cum suntem!!!"

Stimate domnule Prim-ministru,

La alegerile din 5 aprilie şi 29 iulie 2009, precum şi la protestele împotriva fraudării alegerilor de către comunişti, toată societatea din România a urmărit cu sufletul la gură lupta pentru libertate şi democraţie dusă de fraţii noştri. Viitorul nostru comun obligă la fapte concrete, care să faciliteze libera circulaţie între cetăţenii de pe cele două maluri ale Prutului.

Ţinând cont că, o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană, tot mai puţini cetăţeni români au nevoie de paşaport pentru a călători în majoritatea statelor europene, noi, reprezentanţii societăţii civile interesată de problematica românilor de pretutindeni, solicităm elaborarea unui acord bilateral între România şi Republica Moldova prin care cetăţenilor României să li se permita accesul în Republica Moldova pe baza actului de identitate.

Suntem convinşi că acest gest de deschidere al Guvernului de la Chişinău ar genera efecte pozitive în domenii precum schimburile comerciale, cultură şi turism.

Aşteptăm gestul noului guvern de la Chisinau în acest sens şi vă asigurăm de tot sprijinul nostru în aplicarea reformelor necesare pentru ca Republica Moldova să devină un stat prosper şi european.

Cu aleasă consideraţie :

Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni

Consiliul Mondial Român

Grupul de acţiune Noii Golani

Institutul Fraţii Golescu pentru relaţia cu românii din străinătate

Grupul de Iniţiativă Basarabeană din Cluj Napoca

Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia Suceava

Liga Studenţilor Basarabeni din Bucureşti

Liga Studenţilor Basarabeni din Galaţi

Asociaţia Tinerilor Români din Afara Graniţelor Iaşi

Asociaţia Onoare şi Patrie

Asociaţia 21 Decembrie 1989

În perioada 6 – 8 noiembrie 2009 s-a desfăşurat la Iaşi Forumul Studenţilor Basarabeni din România, organizat de către Asociaţia Tinerilor Români din Afara Graniţelor (ATRAG) Iasi, membră a Ligii Studenţilor Basarabeni din România (LSBR). Forumul a fost găzduit de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
În urma discuţiilor purtate s-a stabilit strategia de programe şi proiecte pentru anul universitar 2009 - 2010, ce vor fi implementate de către LSBR. De asemenea, liderii studenţilor basarabeni din România au purtat discuţii cu Prof. univ. dr . Vasile Astărăstoae (rector al UMF Iaşi) şi Prof. univ. dr. Daniel Condurache, discuţii ce s-au axat pe valorile culturale şi ştiinţifice promovate de către studenţii basarabeni din afara graniţelor.






Proiectele pe care se va axa LSBR în următoarea perioadă sunt “TRIMITE O CARTE PESTE PRUT!” (campanie ce îşi propune colectarea de cărţi la nivel naţional, în special de limbă română şi istoria românilor, cărţi ce vor fi distribuite în liceele şi bibliotecile din Republica Moldova) şi “CARAVANA ADMITERII ŞI EUROPENIZĂRII” (proiect ce vizează promovarea ofertei educaţionale din România în Republica Moldova).
La nivelul LSBR s-a votat înfiinţarea unui departament social, ce va fi coordonat de către Igor Drangoi (membru ATRAG Iaşi şi student al Facultăţii de Drept), având calitatea de vicepreşedinte.









Iaşi, 8 noiembrie 2009

Odihnească-se în pace...

Sincere condoleanţe şi întreaga compasiune familiei şi oamenilor dragi la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celui care a luptat pentru adevăratele valori româneşti pe ambele părţi ale Prutului, Secretar General UNTB (Uniunea Naţională a Tinerilor Basarabeni), Andrei Savciuc.



Asociaţia Tinerilor Români din Afara Graniţelor

PARTY Nr.1


Miercuri, 04.11.2009, ora 19:30, ATRAG organizează "PARTY Nr.1" pentru studenţii basarabeni şi prietenii lor în Dublin Pub.
În program vor fi concursuri şi premii, muzică live.
Intrarea este gratuită.
Ia prietenii şi hai în Dublin!!!

Întâi noiembrie – prima zi a ultimei luni de toamnă. Cât de întâmplător, dar am şi prins pe la orele 8.00 câţiva fulgi în palmă abia văzuţi, în schimb bine simţiţi. Frig-frig era. Noi prea roşii ca să nu începem excursia cu voie bună, glume şi „ţopăieli pro-încălzire”.
Ne-am urcat de la staţia de lângă Balena în autobusul care trebuia să ne apropie cel mai mult de prima destinaţie – Mănăstirea Cetăţuia. Se află pe un deal ce domină valea râului Nicolina şi cartierul Nicolina şi de unde se poate vedea o frumoasa panoramă a oraşului. Mult prea frumoasă Mănăstirea, mult prea înalt dealul pentru picoruşele de bobocei îngheţaţi la poale şi mult prea încălziţi, sus, la porţile Mănăstirii. Fiind Duminică, slujba îşi avea o frumuseţe aparte. Ne-am miruit acolo şi am observat bunătatea, chiar grija preoţilor prin simpla lor întrebare dublă a numelui celui miruit, ca să-l poată repeta cu siguranţă. Ce privelişti acolo (vedeţi fotografii). Chiar am discutat despre istoria acestei mănăstiri de călugări, ctitorită în secolul al XVII-lea de voievodul Gheorghe Duca. Aici a funcţionat o tiparniţă cu litere greceşti, adusă de la Veneţia. Ajunsă o ruină la sfârşitul secolului al XIX-lea, mănăstirea a fost restaurată în perioada interbelică la iniţiativa istoricului Nicolae Iorga.
Coborârea, după cum vă daţi seama a fost mai uşoară, şi veselia băieţilor (puţini cantitativ şi mulţi calitativ) ne-a mai făcut să uităm de frigul de afară şi să mai antrenăm maxilarele cu zâmbete şi cântece încetişor fredonate.
Am luat acelaşi autobus care ne-a adus în copou, de unde cu scumpul nostru ghid, Dumitru (Sorbală, ca să-l recunoaştem), am ajuns mai întâi la Bojdeuca lui Creangă, pentru că mulţi din aceşti bobocei nu au fost în excursia precedentă şi nu le-am putut refuza tendinţa să cunoască şi ei mica, dar mult prea primitoarea căsuţă a celor mari genii români (Ion Creangă şi Mihai Eminescu). Tare s-a mai bucurat d-nul Parascan recunoscând pe unii din noi, oferindu-se cu plăcere să participe la „sesiunea noastră foto”.
Ajunşi şi la casa lui Topîrceanu. O mică căsuţă... am sunat la uşă şi o doamnă destul de vioaie ne-a invitat să intrăm. Făcu-se focul, dar căldura încă nu se făcea simţită. „Basarabeni?!...îl leagă pe d-nul Topârceanu de basarabeni, îl leagă”...Am aflat mai târziu că fusese pe 3 luni director de teatru la Chişinău („Mihai Eminsecu” de astăzi). A trăit întreaga viaţă poetul în chirie şi doar spre sfârşit i-au dăruit această căsuţă (mai întâi sediu al revistei „Însemnări ieşene”). Entuziasmaţi am rămas că d-nul nostru până şi procesele verbale le scria în versuri zicând că s-au primit aceste combinaţii pur întâmplător. Îl pasiona arta fotografică (un lucru absolut necunoscut de noi) şi cel mai important : el a fost primul care a descoperit filmul în relief, dar din lipsă de finanţare pentru acele lentile ideea a fost furată şi deja dezvoltată de străini.
Impresionaţi...am rămas într-adevăr plăcut surprinşi de aceste chestiuni, care în cărţile de literatură nu le-am fi putut afla niciodată. Trebuie să vezi, să asculţi şi să pipăi măcar cu respiraţia lucrurile istorice, ce devin prea reale odată aflându-te acolo, între patul tare dar cu trecut prea lucid, pana cu lumânarea şi ştampila rotundă, tabloul cu poezia „Salut, Iaşi!” scrisă de mâna lui cu semnătură şi ... cultura românească pe care o vezi fără măcar să încordezi un creţ de creier, ci doar suflet şi speranţă!
Ajunşi şi la casa lui Vasile Pogor (amănunte „despre”, în prima excursie a bobocilor ). Acum vom povesti ce am simţit noi acolo : şic şi burghezie, lucruri de calitate superioară, metale preţioase în ceasuri, poşete şi cercei. Da-da... poşeta Veronicăi Micle de argint, sau inelul de aur al lui Mihai Eminescu. Un interior... multă modestie mai păstrează pe dinafară acea căsuţă. Nişte camere mari cu multă fineţe în construcţie (vedeţi şi poze). Ne-am cerut voie să ne aşezăm la o masă de şedinţe : câtă emoţie...eram atunci în locul lor, a celor mai de vază oameni ai culturii româneşti : Societatea Literară Junimea (1863) şi Revista "Convorbiri literare" (1867).
Pe câteva minute am staţionat în punctul final al excursiei (tradiţie ATRAG) : la o măsuţă de lemn cu cănuţe inscripţionate cu versurile lui Eminescu, în care vinul fiert ne-a mai încălzit trupuşorul şi impresiile care se învălmăşeau între noi ne-au mai ridicat ceea ce au făcut fiecare dintre EI – cultura şi simţurile străbunilor, pilonii întregului neam ce va urma!

Mariana Solonaru, membru ATRAG

Uniţi sub tricolor!


Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor își anunță susținerea în promovarea proiectului muzical UNIŢI SUB TRICOLOR, care constă în lansarea unui album ce va cuprinde 14 piese ale unor artiști cunoscuți din peisajul hip-hopului românesc. Melodiile au un pronunțat caracter patriotic, iar artiștii sunt atât din dreapta, cât şi din stânga Prutului, semn al unității din spațiul cultural românesc și al comunității de idei în privința situației actuale.

Lansarea albumului va avea loc în momentul în care se vor strânge 1000 de cereri pentru album. Prețul unui CD este de 10 Ron, comanda se face înainte de a primi albumul. Menționăm că profitul ce se va realiza în urma acestui proiect va fi donat Liceului român "Lucian Blaga" din Tiraspol.
Mai multe informații gasiți aici. Doritorii de a cumpăra albumul ne găsesc la adresa noastră de e-mail: atrag.iasi@gmail.com.