ATRAG Iasi

"Ori gasim un drum, ori facem unul"

Eminescu să ne judece...

Astăzi, 15 ianuarie 2010, se împlinesc 160 de ani de la naşterea marelui geniu românesc, Mihai Eminescu.
ATRAG a fost prezent la depunerea de flori şi la comemorarea celui mai mare poet român al vremurilor din cadrul Simpozionului Internaţional „Mihai Eminescu – poet naţional şi universal”, acolo sub Teiul lui Eminescu, unde din sutele de copaci striviţi de vreme şi de războie, acesta a supravieţuit.


Pe frig şi ninsoare au fost prezenţi primarul de Iaşi, d. Gheorghe Nichita, poetul Horia Zilieru, actori ai Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi care au susţinut un recital poetic, câteva perechi de tineri îmbrăcaţi în haine de epocă, care se plimbau prin parc (nişte senzaţii feerice).

Ningea liniştit, după cum a zis şi d-nul primar „Vremea ca şi activitatea tot de ei a fost programată” (glumeştele el printre suspansurile şi adresările preamăreţe la adresa poetului). Cuvinte demne de respect au fost rostite, poezii pline de adevăr şi cel mai neaşteptat, şi totuşi trist pentru noi, mult prea actuale!
În ciuda acestor versuri ale lui:

„Şi de-aceea de-azi-nainte poţi să nu mă mai întrebi
De ce ritmul nu m-abate cu ispită de la trebi,
De ce dorm îngrămădite între galbenele file
Iambii suitori, troheii, săltăreţele dactile...
De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva
Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceap-a lăuda.
Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură,
Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură.” (“Scrisoarea II”),

noi continuăm să-l iubim şi mai mult, şi să-l descoperim până la moarte, “murind tot descoperindul” a rostit cu mari emoţii poetul Horia Zilieru.
Poate că a fost prea dedat patriei ca să ajungă bogat, prea înţelept ca să ajungă boier, el a fost de-al nostru, ca să rămână cu noi. Şi a rămas, dacă astăzi atâţia şi atâţia îşi amintesc de naşterea sau renaşterea sufletului românesc. Ne mândrim că ai fost român, ne mândrim că am rămas români!
Solonari Mariana

2 comentarii:

Preda Ana-Maria spunea...

cind se vorbeste despre EMINESCU .....E MEREU FRUMOS....pentru ca a-ti aminti de EMINESCU peste ani si ori de cite ori...iti simti sufletul in sarbatoare.....
apreciez entuziasmul si dorinta de a ne transmite si noua ceea reprezinta frumosul, simplul, genialitatea..

17 ianuarie 2010 la 23:14  
Anonim spunea...

EMINESCU- atit de departe de realitate, atit de departe de studentie ...si atitaa caldura in spusele tale. bafta in continuare

20 ianuarie 2010 la 20:01